15 pietre preţioase evoluţioniste
15 pietre preţioase evoluţioniste - variatia impotriva stabilitatii PDF Imprimare Email
Marţi, 17 Martie 2009 09:13
Index articol
15 pietre preţioase evoluţioniste
1. Strămoşi ai balenelor trăind pe uscat
2. Din apă pe uscat
3. Originea penelor
4. Istoria evoluţionistă a dinţilor
5. Originea scheletului vertebratelor
6. Selecţia naturală în speciaţie
7. Selecţia naturală la şopârle
8. Un caz de co-evoluţie
9. Dispersie diferenţială la păsări sălbatice
10. Supravieţuire selectivă la peştii Guppy sălbatici
11. Istoria evoluţionistă contează
12. Cintezele lui Darwin din Galapagos
13. Microevoluţia întâlneşte macroevoluţia
14. Rezistenţa la toxine la şerpi şi scoici
15. Variaţia împotriva stabilităţii
Toate paginile

 

15 Variaţia împotriva stabilităţii

Speciile pot rămâne aproape neschimbate timp de milioane de ani, timp destul de lung pentru a ne permite să le găsim urmele în resturile fosile. Dar de asemenea ele se pot schimba, şi deseori chiar foarte rapid. Aceasta a condus la întrebarea dacă speciile - mai ales cele care se dezvoltă pe anumite trasee bine stabilite - păstrează în stare latentă potenţialul pentru schimbări rapide, şi elibereaza un potop de variaţii bruşte atunci când există condiţii de stres în mediu - variaţii asupra cărora selecţia poate acţiona.

Această idee a ”capacităţii evoluţioniste” a fost prima dată propusă de Suzanne Rutherford şi Susan Lindquist în experimente excepţionale pe musculiţe. Ideea lor a fost că proteinele cheie implicate în reglarea proceselor de dezvoltare sunt controlate de o proteină numită Hsp90 care este produsă în cantităţi mai mari în momentele de stres. Uneori Hsp90 este afectată de alte procese şi proteinele pe care în mod normal le controlează sunt lăsate libere, producând o sumedenie de variaţii care altfel ar fi rămas ascunse.

Aviv Bergman de la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York şi Mark Siegal de la Universitatea din New York au încercat să răspundă la întrebarea dacă capacitatea evoluţionistă este particulară proteinei Hsp90 sau este ceva mai general; studiul lor a fost publicat în 2003. Ei au folosit simulări numerice ale retelelor complexe de gene şi date ale genomului unor tulpine de drojdie din care gene individuale au fost şterse. Astfel au arătat că majoritatea genelor, şi probabil toate, păstrează variaţiile în rezervă şi le eliberează doar când sunt compromise funcţional. Cu alte cuvinte, se pare că această capacitate evoluţionistă merge mai departe şi mai adânc decât doar cazul Hsp90.

Referinţă

Bergman A, Siegal M.L., Nature 424, 549-552 (2003)

Resurse suplimentare
Stearns S.C., Nature 424, 501-504 (2003)
Rutherford S.L., Lindquist S., Nature 396, 336-342 (1998)
Pagini web ale autorilor
Mark Siegal: http://www.nyu.edu/fas/biology/faculty/siegal/index.html
Aviv Bergman: http://www.bergmanlab.org
Susan Lindquist: http://www.wi.mit.edu/research/faculty/lindquist.html
Suzanne Rutherford: http://depts.washington.edu/mcb/facultyinfo.php?id=142
Stephen Stearns: http://www.yale.edu/eeb/stearns

 



 

Login



Concurs

460 membri.